Totul a început acum aproximativ 10 ani. Eram vecini de bloc, el era cunoscut ca băiat rău în cartierul nostru, din acest motiv îl evitam. După un timp s-a împrietenit cu fratele meu mai mare, în felul acesta venea la noi în casă, părinţii mei nu erau de acord cu prietenia dintre el şi fratele meu, dar brusc devenise băiat cuminte şi se angajase la fratele meu.

După un timp a început să-mi facă avansuri, eu am refuzat. Apoi a venit să mă ceară în căsătorie de la părinţi, nu au acceptat şi, într-un final, după multe insistenţe, m-a obligat să mă mut cu el. Aşa a început coşmarul vieţii mele: în momentul în care m-am mutat în garsoniera lui. Nu aveam voie nici să ies din bloc fără el, nici la chioşcul de la colţ. Am uitat să vă spun că eu lucram la fabrică şi nu m-a mai lăsat să merg, spunând că e gelos.

Tot timpul eram izolată. Nu aveam voie să am prietene, el spunea că au o influenţă negativă asupra mea. Mă trata ca pe o sclavă şi îmi dădea mereu ordine: „fă aia, fă cealaltă”, care erau lege pentru mine. Altfel, mă batea.

A venit şi primul copil, un copil frumos şi sănătos, eram fericită. De altfel, singura bucurie din viaţa mea era fetiţa mea, cu care petreceam tot timpul. El începuse să aibă o aventură cu o femeie pe care o cunoşteam şi venea în casă cu ea. Mă punea să o tratez cu mult respect, să gătesc ce-i plăcea şi ei. Nu am ştiut că au o astfel de relaţie; deşi prietenii lui îmi tot sugerau că există ceva între ei, eu nu îndrăzneam să-l întreb. Într-o zi, mi-am făcut curaj şi l-am întrebat. Răspunsul lui a fost următorul: „Dacă o dai afară din casă sau îi spui că bănuieşti o relaţie între noi, o să te bată.”

Atunci i-am spus lui să nu o mai aducă în casă şi m-a bătut crunt în faţa surorii şi a fiicei mele. Eram plină de sânge şi nu puteam să mă ridic de jos. Simţeam că sunt ultimele clipe din viaţă. El nu îmi permitea să am acces la bani pentru a cumpăra ceva sau să achit facturi, trebuia să îi cer lui permisiunea chiar şi pentru laptele copilului.

Nu aveam voie să-i primesc pe părinţii sau pe fraţii mei în casă. Ajunsesem efectiv un robot, trebuia să fac doar ce şi cum voia el, eu nu mai existam, mă ghidam doar după nevoile lui, doar să nu mă umilească şi să mă bată. Pentru a scrie tot ce am trăit în viaţa de cuplu, nu mi-ar ajunge două caiete studenţeşti.

Acum, singurul lucru pe care l-aş spune femeilor este următorul: Respectaţi-vă mai mult, nu permiteţi nimănui, indiferent de situaţie, să vă calce în picioare. Nu vă pierdeţi încrederea în voi, fiţi curajoase!