Povestea Anei

Relaţia a început foarte frumos şi aş fi putut să jur că e bărbatul perfect. Amabil şi atent, oferind tot timpul şi făcând gesturi tandre, m-a făcut să cred că aleg bine să renunţ la viaţa de până atunci şi să îl aleg numai pe el.

Însă o dată ce am facut pasul şi m-am mutat la el, a devenit de nerecunoscut. Dintr-o dată n-a mai fost amabil şi atent, nu a mai avut timp, nici răbdare cu mine. Gesturile şi cuvintele tandre au fost înlocuite cu critici dure şi jigniri cu pretenţii exagerate de a face exact ce şi cum spune el.

Dintr-o dată a început să spună despre oamenii din jurul meu că nu îmi vor binele, că mă folosesc, că e inutil şi chiar dăunător să menţin relaţiile. Chiar i s-a părut exagerat să mai vreau să petrec timp cu familia. Dar, cu cât mai urât se purta, cu atât mai oarbă parcă eram, credeam tot ce spunea şi mi se părea că are dreptate, că toţi vor să ne despartă şi că eu sunt cea care tebuie să facă eforturi.

Am ajuns să mă simt slabă şi fără apărare, singură împotriva tuturor. Ba chiar după atâtea critici dure am început să mă cred şi proastă şi că n-aş putea să mă descurc fără el. Lucrurile au luat amploare cu timpul şi am inceput să fac crize de tristeţe şi să îmi doresc să mor. Dar încă mai ţineam ochii închişi şi nu vroiam să văd că el îmi cauzează această stare. Până când a început să devină violent fizic.

Mai întâi o îmbrânceală. Apoi o lovitură “ca din joacă” după care am avut rană o săptămână. Totul condimentat cu părerile atât de proaste despre mine şi de ideea că el e cel care are dreptate şi eu am greşit. Apoi a urmat o altă lovitura şi chiar o palmă. Acestea din urma m-au trezit. Am realizat ca el e cel care îmi face rău , am realizat starea psihică proastă în care mă scufundasem .

Momentul ruperii relaţiei a fost foarte neplăcut. Pe de o parte eram deja terorizată, îmi era frica de bătaie şi de o posibilă răzbunare cu care mă ameninţa. Pe de altă parte, încă mai vedeam în el persoana de care ma îndrăgostisem la început. Era o presiune enormă, teamă , nopti nedormite, reproşuri, regrete şi ameninţări.

Am simiţit că situaţia mă depăşeşte şi trebuie să cer ajutor. A fost cea mai bună decizie. Am gasit astfel curajul de care aveam nevoie să plec. După ce am plecat, mi-am dorit atât de mult să mă întorc şi să fiu din nou cu el, era ca un drog. Dar atitudinea lui veşnic agresivă şi nemulţumită m-a făcut să păstrez distanţa. După aproape un an am conştientizat că nu am şanse să fiu fericită lângă el şi că trebuie să mă iubesc şi pe mine şi să fac ce e bine pentru mine.

Aşa că am făcut un ultim efort şi am întrerupt orice legătură cu el. Aici pot spune că am avut noroc, pentru că nu a insistat şi nu m-a căutat nici el. Mi-ar fi fost mult mai greu daca el mă căuta în continuare. Pe măsură ce am plecat de la el şi m-am îndepărtat de el mi-a revenit treptat încrederea în mine .

Am reuşit să mă descurc singură deşi nu credeam asta când eram cu el. Singurul lucru pe care îl regret e că am pus dragostea pentru el mai presus decât dragostea pentru mine şi i-am permis astfel să îmi distrugă ani din viaţă. Dacă ar fi să întorc timpul înapoi, poate că nu aş renunţa la dragostea ce am simţit-o pentru el, căci e atât de frumos să iubesti.

Dar cu siguranţă nu aş mai renunţa să mă iubesc pe mine, nu aş mai permite să las pe cineva să mă facă nefericită, ba încă să mai şi cred că ar avea dreptul să facă asta. Când renunţi să te mai iubeşti e ca şi cum te-ai sinucide, tot ce e bun sş frumos nu mai ajunge la tine. Nici o persoană de pe lumea asta nu are dreptul să-ţi răpească viaţa şi fericirea prin cuvinte sau comportament. Cum zicea şi Isus, să îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, dar în nici un caz mai mult.

Spune povestea ta

Dacă ştii istoria unei femei ce a învins violenţa domestică sau istoria nefericită a uneia care nu vede deocamdată o ieşire dintr-o astfel de situaţie, scrie!
Cuvintele ajută: pot inspira, pot primi răspuns şi, de cele mai multe ori, sunt vocea multor femei care rabdă în tăcere.
ncepe sa scrii
Copyright © Sensiblu 2010 & Casa Blu. Termeni şi condiţii